Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Părăsirea păcatului prin Sfântul Duh și anularea morții omului prin Hristos! Cea mai grea patimă este cea din care nu reușești să ieși și cheltui tot ce ar trebui să investești în virtuți (părintele Constantin Necula). Ispita este să privești în altă parte decât spre înviere
Episodul cu talharul cel bun, consemnat numai de Sfantul Luca, pe care evanghelistul l-a salvat de la uitare, pastrandu-ne astfel una din paginile cele mai miscatoare din viata Mantuitorului, pune din nou in lumina virtutea crucii de a-i deosebi pe inchinatorii lui Hristos de apostati
Episodul cu talharul cel bun, consemnat numai de Sfantul Luca, pe care evanghelistul l-a salvat de la uitare, pastrandu-ne astfel una din paginile cele mai miscatoare din viata Mantuitorului, pune din nou in lumina virtutea crucii de a-i deosebi pe inchinatorii lui Hris!os de apostati
Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Paştilor se numeşte şi Duminica Sfintei Cruci. Evanghelia Duminicii Sfintei Cruci începe cu îndemnul Mântuitorului ca fiecare om să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-I urmeze Lui.
În aceste zile de binecuvântare și bucurie sufletească prilejuite de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Catedralei Patriarhale și al Bucureștilor, aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru binefacerile dăruite prin sfinții Lui, care adună persoane și popoare în iubirea...
Cea mai măreaţă persoană a vizitat pământul şi a plecat. Şi toate celelalte legate de Ea au fost miracole. Acest miracol s-a răspândit asupra întregii planete. Şi multe sute de generaţii, pe parcursul a 19 secole încheiate, au vorbit despre acest vizitator mai mult decât de oricine...
Iubirea e dumnezeiasca. Dumnezeu este iubire. Existenta in iubire, Dumnezeu este totodata viata, iubirea fiind principiul vietii... orice viata se naste din iubire.
Cu exceptia Evangheliei dupa Matei, care a fost scrisa in limba aramaica, vorbita de iudeii din Palestina din sec. V i.Hr., toate celelalte 26 de carti ale Noului Testament au fost scrise in limba greaca. In acest fapt, se poate observa o inteleapta hotarare a Providentei divine pentru inlesnirea...
In fiecare an, la sfarsit de octombrie, sute de mii de oameni vin sa se inchine moastelor sfantului Dimitrie cel Nou. Multe sunt binefacerile care s-au revarsat asupra capitalei prin mijlocirea Sfantului. Aducator de ploi, tamaduitor de boli
treia zi a lucrarilor Adunarii Ecumenice Europene de la Sibiu a fost una speciala, datorita faptului ca toti participantii au fost invitati sa posteasca. La locurile unde se serveste masa s-a pregatit mancare de post, iar delegatii prezenti